Un documentar ca o palmă și o comedie ca un ghiont (SFR – ziua 4)

Cu întârzieri colosale am revenit să împărtășesc celor câtorva cititori rătăciți de-ai mei a 4-a zi de SFR. Așadar și prin urmare:

  • Toto și surorile lui – fiindcă eu văd rar documentare din multiple motive mi-am zis că nu e cazul să ratez șansa de a vedea măcar unul pe ecran mare la SFR. Dacă la filme eu nu prea am ce întrebări să le pun invitaților fiindcă am nevoie de timp să diger ce am văzut, aici am simțit lipsa unui invitat care să îmi explice cum puii mei au reușit să pătrundă atât de bine în intimitatea unei astfel de faimilii dezbinate, fără niciun ax în jurul căruia să graviteze, fără niciun model de urmat și, aparent, fără nicio speranță. De la părțile în care-și băgau în venă, până la părțile în care surorile lui Toto sau chiar Toto izbucneau într-un plâns surd, m-am întrebat noon stop cum au reușit să filmeze scenele alea. Nu îmi dau seama cum de au scos de la ei așa raw emotions în fața camerelor. Și sigur nu era o singură cameră acolo. Dacă mă poate lămuri cineva săru’ mâna.toto-et-ses-soeurs-le-passeur-critique
  • A fost sau n-a fost –  mulțumesc SFR că ați proiectat filmul ăsta după 6,9 pe scara Richter, ca să înțeleagă toată lumea cum se face un film la care „să ne râdem”. Spre deosebire de „comedia” lui Nae Caranfil, asta A FOST într-adevăr o comedie. Neagră aș zice, dar funny af (e clar că io n-am nicio treabă cu limbajul academic și critica intelectualistă pe blogul ăsta :)) ). După filmul ăst..acestaaa nu mai rămâne nicio îndoială că n-a fost :), cel puțin nu în toată țara. Filmul a fost ca un ghiont în coastele marilor eroi revoluționari cu certificatul de revoluționar mai mare decât coaiele. 6a00d83451e03769e200e54fbd34eb8833-800wi.jpgÎn altă ordine de idei, după spusele lui Ion Sapdaru, filmul ăsta a fost un șoc maxim pentru criticii și publicul european din 2006. Asta pentru că 70% din film se petrece într-o jale de studio de televiziune, cu camera priponită doar pe cele 3 personaje absolut geniale (Mircea Andreescu -stânga- m-a făcut să plâng de râs și nici măcar nu trebuia să zică cine știe ce, ba chiar scenele în care stătea și se benocla la cameră făcând bărcuțe din hârtiile de pe masă erau cele mai funny). Cică odată cu filmul ăsta, al lui Porumboiu, a pornit ideea de Noul Val, un nou mod de a face cinema în România.
  • Dacă ar fi s-o luăm în teorie ar suna rău: camera se tot fâțâie cu tremurici, focusul nu e întotdeauna perfect, acțiune meh adică nu prea, dialog mult, liniște absolută la fel de mult. Practic, însă, cu una bucată regizor zeiss, una bucată scenariu zeiss și una bucată joc actoricesc jenial, ai un film țâță de mâță, cum zic moldovenii. Cinema adevărat cu  reacții emoționale puternice.

Cam atât am reușit eu să văd, deși îmi mai propusesem să văd E pericoloso spogersi și Inimi cicatrizate. N-am fost foarte conștiincioasă, dar cele două pe care le-am văzut au făcut cât toate 4. Jur pe roșu! Ciao ragazzi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s